Tomb Raider Review

[FlashGun]

Introducere:
Lara Croft, alaturi de Duke Nukem, Pac Man, Mario si Sonic este unul dintre cele mai cunoscute personaje de jocuri din toate timpurile. Sa incerci sa ii redai originile si sa o portretizezi ca pe o fatuca inofensiva si fragila parea de neconceput in urma cu cativa ani, Lara fiind tot timpul una dintre cele mai puternice eroine din gaming. Dar totul are un inceput. Un inceput care a fost explorat si redat de cei de la Cristal Dynamics intr-un mod stralucit in unele privinte, facand o treaba excelenta in a evidentia umanitatea acesteia. Totusi, probleme exista nu cand vine vorba de poveste, ci la partea de redare a ei. Sa zicem asa, unele dintre alegerile luate de acestia contrazic natura jocului.

Un bun prieten, undeva prin '98, mi-a spus un lucru care inca mai rezoneaza si astazi in capul meu: "Lara Croft nu cauta aventura, aventura o cauta pe Lara Croft". O afirmatie care cred cu toata fiinta ca nu este contestabila. De la inceputurile sale la Core, pana la trecerea la Cristal Dynamics, seria Tomb Raider a fost tot timpul indragita de gameri. Fie ei fetite sau baietei. Lara Croft nu este un simplu personaj in gaming, este una dintre cele mai puternice personaje feminine din acest mediu, iar incercarea de a ii spune originile si cum a ajuns de la o fetiscana la cautatoarea de comori pe care cu totii o iubim, este o cazna herculiana. Chiar si pentru studioul mai sus amintit. Sigur, acestia au sub centura cateva francize mari, dar oare au reusit sa faca cinste Larei? Da si nu.

Poveste:
Domnisoara Croft este portretizata aici ca o tanara fara prea multa experienta in arheologie, viata sau lupta, fiind mai mult un copil, care inca nu a dat nas in nas cu greutatile vietii. Instictul de exlorator al acesteia este evidentiat din abundenta, Lara reusind sa duca expeditia din care face parte in mijlocul triunghiului dragonului, vasul naufragiind, lasand-o pe Lara sa isi poarte singura de grija in primele momente ale jocului. Aici vedem cu adevarat cat de neajutorata este, cat de umana si fragila poate fi, jucatorul atasandu-se de ea ca de orice protagonista de film. Din pacate, aici avem si prima problema cu povestea: detasarea dintre poveste si actiune. Narativ, Tomb Raider este o capodopera. O afirmatie pe care o fac cu tarie. Totusi, ruptura dintre naratiune si reactia acesteia la mediul inconjurator constituie o problema majora. Povestea are cam tot ce te poti astepta de la un titlu Tomb Raider. De la cultisti, pana la supernatural, insertiile de fantastic fiind firave la inceputul jocului, accentuandu-se pe masura ce avansez. Dar problema centrala se poate observa inca din primele 10 minute de gameplay: Lara este obligata sa omoare o caprioara pentru a manca, reactia sa fiind in concordanta cu cea a unui om care nu a mai omorat o alta fiinta in viata lui. Reactia nu mai este sustinuta la urmatoarea caprioara pe care o omori cateva momente mai tarziu. Aceasta ruptura dintre naratiune si actiune strica mult din ceea ce putea sa fie Tomb Raider. Asta nu inseamna ca nu poti sari peste acesta aspect, suspendand putin realitatea si lasand la alegerea jucatorului cum sa traisca jocul. Totusi, mie mi-a parut un pic cam scindat acest aspect.

In alta ordine de idei, cursul narativ si evolutia Larei mi-au placut nespus. Cum trece de la putina experienta, la ceva experienta, la o masina de bubuit, infipt, troznit sau impuscat cultisti este superba. Poti sa pui cap la cap cinematicele din joc si sa le combini cu ceva gameplay si sa faci un film. Atat de bine sunt realizate. Dar, dupa cum am zis, discrepanta dintre naratiune si felul in care jucatorul abordeaza mediul open world taie mult din aspectul tensionat pe care jocul vrea sa il portretizeze. O alta plangere, cel putin personala, este faptul ca lucrurile o sa se intample atunci cand jocul vrea sa se intample, secventele scriptate in care trebuie sa apesi in mod repetat un buton sau sa scapi dintr-o cladire in flacari intamplandu-se doar atunci cand jocul doreste. Dupa ce ai terminat cu ele, te poti intoarce bine mersi in zona aferenta si sa explorezi in voie fara niciun fel de limitare. Singurul lucru care realmente a reusit sa ma scoata din sarite a fost prostia celorlalti protagonisti. Lara aici este un fel de armata de una singura, in timp ce acestia ajung sa fie capturati mai ceva ca printesa din Super Mario. Inteleg ca Lara trebuie edificata ca eroina, dar sa portretizezi restul personajelor de suport ca pe niste incapabili pe care Lara sa ii salveze la tot pasul este frustrant si calcator pe nervi. Totusi... ! Totusi, cu toate aceste lipsuri, povestea nu este rea. Ai un baiat rau, cu motivatii clare, momente emotionante care ai definit-o pe Lara ca personajul pe care il cunoastem si o naratiune buna. Nu extraordinara, buna. Motiv pentru care ii acord un 8 pentru poveste, in ciuda neajunsurilor pe care le-am enumerat, asta pentru ca povestea unui asemenea joc este experimentata diferit de la individ la individ.

Gameplay:
Impresia pe care Tomb Raider mi-a lasat-o intial este de Open World. Spun initial, pentru ca, dupa prima ora de de gameplay, am realizat ca este un Open World limitat, de o progresie liniara intr-un sand box. A nu se intelege gresit! Insula pe care se desfasoara jocul este mare, oferind cele mai variate forme de relief si fauna, jocul trecand de la furtuna la ninsoare intr-o clipita. Tomb Raider prezinta o evolutie uniforma a lumii din jurul tau. Pe masura ce inveti sau acumulezi echipament nou, apar noi metode de a explora lumea, Lara putand sa ajunga in zone care ii erau inaccesibile in prealabil. Si sa nu uitam, Tomb Raider este o serie cunoscuta pentru puzzleurile incluse in gameplay. Acestea, din pacate, nu sunt cele mai grele aici, multe dintre ele aratand mai mult ca o secventa de sarituri si fizica, fiind mult simplificate fata de titlurile precedente, dar iertate, avand in vedere ca par credibile, este mult mai naturala decat o serie de rotite care se misca si se rearanjeaza. Veteranii seriei o sa stie despre ce este vorba. Terenul pe care o sa il parcurgi cu Lara o sa te faca sa iti rozi unghiile uneori, avand secvente tensionate, lupte de amploare, dar si durerea mea constanta in varful degetelor, numita quick time events. Nu stiu cat de imersiv pare pentru unii si cat de implicati in poveste se simt atunci cand apasa in mod repetat intr-un cinematic pe o tasta. Pentru mine este deranjant si rupe atat din fluiditatea gameplay-ului, cat si a naratiunii. Aceste mecanici sunt cam abuzate, in unele cazuri fiind imersive, in altele calcatoare pe nervi.

Evolutia ta in joc este strans legata de evolutia Larei ca personaj. Daca initial incepi doar cu un amarat de arc facut din niste bucati de lemn legate intre ele, incet incet, pe masura ce Lara capata mai multa experienta, incepi sa capeti si arsenal si fel si fel de alte elemente menite sa te ajuta sa explorezi lumea din jurul tau. Daca incepi undeva la baza insulei, fiind mai mult un iepure speriat de bombe, pe masura ce descoperi mediul, Lara capata experienta, dar si echipament. Experienta pe care o capeti se poate transforma in perk-uri, in cele trei categorii: Survival, Brawler si Hunter. Fiecare dintre acestea te poate ajuta in diferite moduri, un mini element RPG fiind inclus. Survival te poate ajuta sa gasesti diverse recompense ascunse cu ajutorul Survival Instictului-ului, care iti ilumineaza elementele de interes. Brawler te poate ajuta intr-o lupta corp la corp. De exemplu invatand trucuri murdare, ca de exemplu clasicul nisip in ochi. Iar Hunter, iti permite sa ochesti mai bine anumite arme sau sa fii mai eficient cu ele. Armele, pe de alta parte, se pot imbunatati sau pot fi primite de la NPC-uri. Pe toata durata gameplay-ului, o sa gasesti Salvaged Parts si Gun parts. Cu Salvage-ul poti imbunatati diverse aspecte ale unei arme; cu bucatile de arme stranse, pot asambla o noua arma. Un lucru care mi-a placut nespus este aspectul fizic si comportamentul arsenalului. Daca incepi cu o pocnitoare, literalmente de pistol si o mitraliera japoneza care sta sa cada, pe masura ce o imbunatatesti, acesta isi schimba aspectul in joc, un incarcator extins fiind vizibil pana si in cinematice, un lucru demn de mentionat, atentia la detalii oricum unul dintre punctele forte ale jocului.

Controlul si lupta in acest titlu pot spune ca sunt cele mai bune din toata seria de pana acum. In trecut, Lara era cam teapana in unele aspecte, unele elemente de platforming fiind dictate de limitarile pe care jocul le impunea. Aici totul este organic. De la sariturile de pe o stanca pe alta, pana la secvenetele de platforming interminabile pe care jocul le arunca uneori in fata jucatorului. Iti da un sentiment de satisfactie si implinire dupa ce ai terminat o anumite portiune, jocul facand o treaba extrem de buna in a reda agilitatea Larei. Lupta nu a fost lasata nici ea de izbeliste, cu toate ca, pe nivele mai mari de dificultate, stealth-ul nu este o optiune fiabila, inamicii dovedindu-se veritabili Predatori, capabili sa te vada de la 40 de metri prin frunzis des si cateva pietre. Chiar si asa, daca joci pe Normal, o sa ai o experienta placuta, cu inamici care stiu sa se ascunda dupa copaci sau bolovani, dar si ocazionalul Spawn Box plasat deasupra capului tau, trezindu-te cu un inamic care s-a teleportat fix in fata ta. Cu toate astea, gun play-ul este superb. Pana si cover systemul este automat, Lara intra si iese automat din ele fara apasarea unei taste sau buton. Armele, pe masura ce le upgradezi, devin mai usor de manevrat, dar asta nu inseamna ca inamicii simt de multe ori efectele acestora. Undeva un pic peste jumatatea jocului iti poti upgrada arcul sa traga cu sageti echipate cu napalm, care, dupa cum bine stim, arde destul de rau. Ei bine, multi dintre inamici au nevoie de doua sau trei sageti de acest gen pentru a cadea la datorie. Chiar si asa, pot spune ca lupta si platformingul sunt la acelasi nivel cu seria Uncharted, daca nu un pic mai bune in unele privinte. De la explorarea de Morminte Stravechi, pana la colectarea diverselor relicve o sa pierzi intre 20, 25 de ore doar cu campania de single player, ore pe care nu o sa le regreti. Pentru gameplay ii acordam un 9.5 si trecem la multiplayer.

Includerea unui multiplayer in seria Tomb Raider nu parea o idee asa de buna. Asta cel putin pentru veteranii acesteia. Multiplayer-ul este in mare parte bun, cu cateva elementente noi aruncate acolo sa fie, ca de exemplu cateva capcane. Dar cele patru moduri de joc nu sunt nimic special, Free for all, Cry for Help, Team Deathmatch si Rescue dandu-mi sentimentul de 3rd person shooter generic. As fi preferat si aici, ca si in alte titluri, o campanie cooperativa separata, chiar si un DLC unde sa joc cu Roth de exemplu. Din pacate, inovatia la acest capitol nu straluceste. Se puteau face multe aici, avand o varietate mult mai mare de alegeri cu o asemenea franciza, din nefericire nu s-a putut, motiv pentru care ii acordam un 6 pentru multiplayer si trecem la grafica si sunet.

Saptamana trecuta am avut Crysis 3, saptamana asta Tomb Raider. Doua jocuri superbe. Tehnic vorbind, Tomb Raider este un joc superb. Atat pe console, cat si pe PC, cu toate ca, daca il joci pe PC, cu toate setarile pe ultra, o sa iti cam trozneasca directia. Atentia la fiecare detaliu este inspaimantatoare in unele cazuri, pe masura ce povestea avanseaza Lara aratand din ce in ce mai zdrentaroasa, hainele sale incepand sa se rupa, pielea fiindu-i acoperita de taieturi si vanatai. Iar aici vorbim doar de Lara. Lumea din jurul ei este fantastic redata. Animatiile pentru tufisuri, vantul care ridica frunzisul, schimbarile atmosferice, animatiile personajelor, care odata impuscate se apuca de partea in care ai tras si ciclul zi, noapte o sa te faca sa iti aduni falcultele de pe podea. Asta ca sa nu vorbesc despre parul Larei, care iti da impresia ca fiecare fir de par este texturat si redat diferit. Intr-o oarecare masura, iti aminteste de filmul Final Fantasy.

Grafica si Sunet:
Prezentarea grafica este de exceptie, evidentiata in anumite cazuri poate un pic cam prea bine, de multe ori dandu-mi senzatia ca ma uit la un film. Iar daca aveti impresia ca producatorii s-au oprit aici... va inselati amarnic. Este genul de joc pe care trebuie sa il joci cu toate detaliile la maximum pentru a putea vedea ce are cu adevarat de oferit. Singurele mele plangeri sunt: faptul ca in unele cazuri Lara mai calca prin textura, parul, un element grafic diferit de modelul acesteia, care mai dispare din cand in cand si inamicii reciclati pana la dementa, acestia dispunand de cateva modele diferentiate doar prin cateva modificari. Imi este greu sa cred ca, pe o insula plina ochi de naufragiati, tot sunt gemeni. In rest, cu toata stradania mea, nu am reusit sa gasesc niciun bug la capitolul grafica. In departamentul sunet, lucrurile stau si mai bine. Toti actorii vocali, absolut toti, sunt reprezentati auditiv exceptional, vocea Larei fiind probabil una dintre cele mai bune vocalizari ale unui personaj feminin din ultimi ani. Sunetul armelor pare autentic, zgomotele din lumea inconjuratoare, pana si gafaielile Larei iti dau un sentiment de veridicitate si impresia ca esti acolo. Este realmente un joc pe care trebuie sa il joci ca sa vezi cat de bine este realizat. Pentru grafica si sunet un 9.5 si trecem la concluzie.

Sfarsit:
Inca de la primul trailer am fost extrem de sceptic cand vine vorba de acest joc. Lara este un personaj iubit, iar o poveste incipienta a acesteia este buna. Din pacate, micile alegeri luate de echipa de creatie stirbesc din ceea ce putea fi un joc superb. Cu toate astea, este fara doar si poate un joc pe care l-as recomanda oricui. Are minusurile sale, are problemele sale, mai ales pe Nvidia, dar, cu toate acestea, este un joc bun. Daca ar fi sa notam jocul doar pe baza experientei single player, jocul ar merita un 9. Din nefericire, sustragem mult din nota finala, factor datorat in parte experientei de multiplayer, motiv pentru care ii acordam un 8 ca nota finala


http://www.youtube.com/watch?v=UU50HYWZH64